Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Republica Populară Chineză

A A A

Republica Moldova minimalizează riscurile de coronavirus COVID-19

Publicat:Mon, 16/03/2020 - 11:29

Fiind examinată situația epidemiologică din Republica Moldova și estimate tendințele de evoluție a bolii COVID-19 la nivel global, regional și național, Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică a elaborat și emis la 13 martie 2020 Hotărârea nr. 7., care printre altele, prevede și următoarele aspecte:

Constituirea gradului de alertă Cod roșu la nivel naţional referitor la situaţia epidemiologică prin infecţia cu COVID-19, existând pericol confirmat de declanşare a urgenţei de sănătate publică în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.1431 din 29.12.2016.

Autoritatea Aeronautică Civilă va asigura: 1) Sistarea curselor aeriene regulate cu Italia, Spania, Franța începând cu 15 martie 2020, orele 00.00. 2) Sistarea curselor aeriene regulate cu Austria, Belgia, Cehia, Cipru, Germania, Irlanda, Marea Britanie, Polonia, Portugalia, Romania începând cu 16 martie 2020, orele 00.00. 3) Interdicția pentru operatorii aerieni de a îmbarca călători, care vin către Republica Moldova, cu escală, din Italia, Spania, Franța, Germania, China, Iran și Coreea de Sud. 4) Interdicția pentru operatorii aerieni de a îmbarca persoane de altă cetățenie, decât cea moldovenească, care vin către Republica Moldova. 5) Excepție de la prevederile p.7.4 al prezentei Hotărâri fac: persoanele apatride și cetățenii străini cu domiciliu, reședință sau permis de ședere în Republica Moldova. 6) Decizia este valabilă până la data de 31 martie 2020, cu posibilitate de prelungire.