Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Republica Populară Chineză

A A A

Autoritățile chineze permit cetățenilor străini prelungirea vizelor de ședere pe o perioadă de două luni

Publicat:Fri, 20/03/2020 - 11:14

Potrivit Administrației de stat pentru imigrare a Republicii Populare Chineze, în cazul în care cetățeanul străin nu are posibilitatea de a părăsi RPC din cauza epidemiei de coronavirus înainte de expirarea vizei, perioada de ședere în RPC este extinsă automat - timp de două luni.

Această modificare, potrivit Administrației de stat pentru imigrare a RPC, a fost deja completată în Regulile actuale de perfectare a vizelor. În conformitate cu acestea, în cazul în care, perioada de ședere în RPC expiră în timpul aplicării unor măsuri speciale de combatere a epidemiei, perioada de ședere poate fi prelungită automat timp de două luni.

Pentru prelungirea termenului, cetățeanul străin nu va fi nevoit să se adreseze poliției pentru prelungirea vizei sau reînnoirea vizei, dar va putea, în acest termen, să rămână în RPC în mod legal sau să părăsească țara, în conformitate cu regulile obișnuite.