Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Republica Populară Chineză

A A A

Ambasada Republicii Moldova în Beijing a participat la ceremonia de închidere a Seminarului ”Managementul și distribuția băuturilor alcoolice pe piața chineză”

Publicat:Tue, 19/11/2019 - 12:26

La data de 18.11.2019, la invitația părții chineze, Ambasadorul Denis JELIMALAI a participat cu un discurs la ceremonia de închidere a Seminarului ”Managementul și distribuția băuturilor alcoolice pe piața chineză”, organizat de către Institutul Național de Cercetare a Industriilor Alimentare și de Fermentare din China (INCIAFC), cu sprijinul Ministerului Comerțului al RPC. La seminar au participat 22 de oficiali, experți, vinificatori din Republica Moldova (Parlament, Cancelaria de Stat, Ministerul Finanțelor, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, Universitatea Agrară, Academia de Studii Economice, vinăriile Podgoria Vin, Taraclia, Mileștii Mici, Lion Gri). Seminarul a durat 3 săptămâni, a inclus lecții tematice, training-uri și vizite în teritoriu, în orașele Beijing, Shanghai și Xi An.

Anterior evenimentului, Șeful Misiunii a avut o întrevedere cu DONG Weihong, Vice-președintele și Secretarul de Partid al INCIAFC, în cadrul căreia oficialii au făcut schimb de opinii la subiectul dinamicii de export a vinurilor moldovenești pe piața chineză, starea actuală a pieței băuturilor alcoolice din China etc. Vice-președintele INCIAFC a venit cu inițiativa organizării unei întrevederi suplimentare cu Ambasadorul, cu scopul de a pune în discuție propuneri actualizate de impulsionare a cooperării INCIAFC cu partea moldovenească.

DONG Weihong, Vice-președintele și Secretarul de Partid al INCIAFC, a ținut un discurs, în care a vorbit despre piața băuturilor alcoolice din China, în continuă schimbare, consumatorul chinez devenind unul mai versat în ceea ce privește calitatea și brand-urile internaționale de vin importate. ”Instituția pe care o conduc, salută cooperarea cu partenerii din Republica Moldova și este disponibilă să ofere în continuare informații și sprijin breslei în vederea schimbului de experiență, cunoașterii tendințelor de dezvoltare a pieței chineze, identificării parteneriatelor și platformelor de cooperare”, a spus DONG Weihong.

Ambasadorul Republicii Moldova la Beijing a ținut un discurs în care a adresat mulțumiri Institutului Național de Cercetare a Industriilor Alimentare și de Fermentare din China (instituție partener al Oficiului Național al Viei și Vinului) pentru aportul la apropierea și înțelegerea de către vinificatorii și experții moldoveni a mecanismelor de intrare și promovare pe piața chineză.

În alocuțiunea sa, Ludmila JUC, Consilier al Cancelariei de Stat, a mulțumit partea gazdă pentru buna organizare a seminarului, a evidențiat programul amplu, care a răspuns la necesitățile informaționale ale fiecărui participant în parte.